Having sleepwalked my way from the airport to Tirso de Molina metro station, I found Jimena and a friend waiting for me outside the exit. Jimena and I are couch surfers. For a little over two years, Couchsurfing.com has been bringing together travellers from around the world, inviting its members to offer each other a sofa to sleep on if they happen to be in town. Surely a crazed cult of dreadlocked cyber-hippies? Far from it. In fact, couch surfing could well be the future of backpacking, and is currently gaining over a thousand new members a week. There's a principle here. Can you truly say you've experienced somewhere if you haven't had a beer with a local, in their local? Instead of heading for the touristy Plaza Major, we went to El Boñar de Leon near Jimena's flat in Plaza de España. The bar is a favourite with Jimena and her friends for its generous tapas policy; each drinks order coming with a plate full of grub on the house. We sat on a street-side table chatting about everything and anything, from Spanish football to racism. You know what? We bonded. There, I've said it. After entertaining them with my pathetic grasp of Spanish, we returned to Jimena's and I snuggled down on my mattress on the floor. Jimena had to work the next day, so using the advice of another couch surfer, Colin, I headed off to explore. Colin wasn't in town during my visit, but compensated by plying my inbox with advice. "My favorite neighborhoods [sic]: Malasana for cool small bars and cafes at night, and indy clothing designers and vintage shops during the day. Lavapiés for the cheap Indian food, the hipster bars, artists, immigrants, and drunks that roam the area - Eat a Zapatillo with regional wine at the Galicia restaurant on Ave St Maria - the best food deal in Madrid." Colin hit the nail on the head. Lavapiés is a Spanish variation on Brick Lane or Kreuzberg in Berlin: a head-on collision of immigrants and arty types, the smell of shisha smoke and anarchy mingling in the air. While sipping some vino tinto at the Maravilla cafe in the Plaza de Dos Mayos in Malasaña, a young woman distributed her poetry around the tables, receiving generous donations. After meeting Jimena for an afterwork drink on the bar-studded Calle La Palma, I headed off to meet up with couch surfer Jen, an intern at the US embassy and Colin's girlfriend. We ate at El Tigre on Calle Infantas in Chueca; according to Colin "a typical Spanish cafeteria, ALWAYS overflowing with people, food, and drink". It was. Jimena's spare keys were nuzzled in my pocket, she had insisted that I took them and came back whenever I wanted. The verdict: Other than food and drink, I had spent nothing. But even as a cider-blooded student, I realised this was not the point. Jimena, Colin and Jen had fuelled my anthropological exploration of Madrid with their conversation, their generosity, and their selves. And if you are ever in need, one couch surfer even offers a wooden board to sleep on if you happen to find yourself on the West Antarctic Ice Sheet (assuming all the hotels are full). I'm off to buy my snowboots.

După ce am mers cu somnambul de la aeroport la stația de metrou Tirso de Molina, am găsit-o pe Jimena și un prieten care mă aștepta în fața ieșirii. Eu și Jimena suntem surferi de canapea. De puțin peste doi ani, Couchsurfing.com reunește călătorii din jur lumea, invitându-i pe membrii săi să-și ofere reciproc o canapea pentru a dormi dacă se întâmplă să fie în oraș. Cu siguranță un cult înnebunit al ciberhipioților dreadlocked? Departe de. De fapt, navigarea pe canapea ar putea fi foarte bine viitorul rucsacului și acum câștigă peste o mie de membri noi pe săptămână. Există un principiu aici. Poți spune cu adevărat că ai experimentat undeva dacă nu ai avut bere cu un localnic, în localitatea lor? În loc să ne îndreptăm spre turistica Plaza Major, am mers la El Boñar de Leon lângă apartamentul Jimenei din Plaza de España. Barul este un favorit alături de Jimena și prietenii ei pentru politica sa generosă de tapas; fiecare comandă de băuturi venind cu o farfurie plină cu grub pe casă. Ne-am așezat pe o masă de lângă stradă vorbind despre orice și orice, de la fotbalul spaniol la rasism. Știi ce? Ne-am legat.Acolo, am spus-o. După ce i-am distrat cu înțelegerea mea jalnică de Spaniol, ne-am întors la Jimena și m-am cufundat pe saltea pe podea. Jimena trebuia lucrez a doua zi, așa că, folosind sfatul unui alt surfer pe canapea, Colin, m-am îndreptat spre explorare. Colin nu a fost în oraș în timpul vizitei mele, dar a fost compensat dându-mi sfaturi în căsuța de e-mail. "Ale mele cartiere preferate [sic]: Malasana pentru baruri mici și cafenele răcoroase noaptea și îmbrăcăminte indy designerii și magazinele de epocă din timpul zilei. Lavapiés pentru mâncarea indiană ieftină, barurile hipster, artiști, imigranți și bețivi care cutreieră zona - Mănâncă un Zapatillo cu vin regional la Restaurantul Galicia de pe Ave St Maria - cea mai bună ofertă de mâncare din Madrid. " Colin a lovit cuiul în cap. Lavapiés este o variantă spaniolă pe Brick Lane sau Kreuzberg în Berlin: o coliziune frontală a imigranților și a tipurilor de artă, mirosul de fum de shisha și anarhie amestecându-se în aer.În timp ce sorbi niște vin tinto la cafeneaua Maravilla din Plaza de Dos Mayos în Malasaña, o tânără și-a distribuit poezia în jurul meselor, primind generoasă donații. După ce am întâlnit-o pe Jimena pentru o băutură după muncă pe Calle La Palma, plină de baruri, am plecat spre întâlnește-te cu surferul de canapea Jen, stagiar la ambasada SUA și iubita lui Colin. Am mâncat la El Tigre pe Calle Infantas din Chueca; conform lui Colin „o cafenea tipică spaniolă, ÎNTOTDEAUNA plin de oameni, mâncare și băutură ". A fost. Cheile de rezervă ale Jimenei erau înghesuite în buzunarul meu, insistase că le-am luat și m-am întors ori de câte ori am vrut. Verdictul: În afară de mâncare și băutură, nu cheltuisem nimic. Dar chiar și ca student cu sânge de cidru, Mi-am dat seama că nu asta era scopul. Jimena, Colin și Jen mi-au alimentat explorarea antropologică din Madrid cu conversația, generozitatea și eul lor.Și dacă ai vreodată nevoie, un surfer de canapea oferă chiar și o scândură de lemn pe care să dormi dacă se întâmplă să te găsești pe Foaia de gheață din Antarctica de Vest (presupunând că toate hotelurile sunt pline). Am plecat să-mi cumpăr cizmele de zăpadă.